Ochiul uscat este o afecțiune multifactorială a suprafeței oculare caracterizată de pierderea homeostaziei filmului lacrimal și însoțită de simptome oculare, în care instabilitatea și hiperosmolaritatea filmului lacrimal, inflamația și lezarea suprafeței oculare și anomaliile neurosenzoriale joacă roluri etiologice. – definiția TFOS DEWS II, 2017.
Disconfort ocular (arsură, senzație de nisip în ochi, dificultatea deschiderii pleoapelor, în special la trezire), tulburări vizuale (vedere neclară, fotofobie), instabilitatea filmului lacrimal cu potențial de lezare a suprafeței oculare.
Tratamentul medicamentos ar trebui să vizeze reducerea sau eliminarea, când este posibil, a factorilor declanșatori ai patologiei și să reducă disconfortul cauzat de afecțiune. De obicei, se recomandă un tratament simptomatic, care implică utilizarea de colire sau geluri a căror compoziție este asemănătoare cu cea a lacrimilor, așa-numitele ”lacrimi artificiale”.
Sindromul de ”ochi uscat”, denumit și ”cheratoconjunctivita sicca” (în limbaj medical) este o boală multifactorială care afectează filmul lacrimal și suprafața oculară, cauzând simptome de disconfort, tulburări de vedere, instabilitate a filmului lacrimal cu potențiala lezare a suprafeței oculare. Se însoțește de osmolaritate crescută a filmului lacrimal și de inflamația suprafeței oculare.
Filmul lacrimal este un film care acoperă suprafața conjunctivei și a corneei și constituie o interfață între ochi și mediul extern. El cuprinde trei straturi distincte: lipidic, apos și mucos.
Stratul apos al filmului lacrimal este cel mai abundent și conține numeroase proteine și electroliți, incluzând lizozim cu proprietăți antibacteriene. Este produs de glandele lacrimale.
Filmul lacrimal îndeplinește mai multe roluri:
- lubrifiază ochiul, creând o suprafață fină deasupra corneei, peste care pleoapele pot aluneca ușor;
- hrănește corneea, întrucât aceasta nu are vase de sânge (țesut avascular) și își primește nutrienții și oxigenul prin intermediul filmului lacrimal;
- protejează ochiul de infecții bacteriene și virale și elimină substanțele reziduale.
În funcție de cauzele sale, ochiul uscat poate fi de două tipuri: 1) forma hiposecretorie; 2) forma evaporativă.
Printre formele hiposecretorii, în cadrul cărora funcționarea glandelor lacrimale este redusă, se numără și cele legate de boli autoimune precum sindromul Sjögren în principal, dar și artrita reumatiodă, lupusul eritematos diseminat, poliarterita nodoasă, granulomatoza Wegener, scleroza sistemică și alte boli ale țesutului conjunctiv.
În afara acestora există și forme hiposecretorii non- Sjögren, legate, în principal, de îmbătrânire.
Ochiul uscat prin exces de evaporare poate fi clasificat, pe baza condițiilor cauzatoare, în ”intrinsec” (precum în cazul disfuncției glandelor Meibomius sau al anomaliilor palpebrale sau orbitare) și ”extrinsec” (din cauza utilizării lentilelor de contact sau a medicației topice cu conservanți, a afecțiunilor oculare precum alergii și conjunctivite, a deficienței de vitamina A).
Principalii factori de risc pot fi sumarizați astfel:
1. Vârsta: îmbătrânirea este cauza deteriorării progresive a glandelor lacrimale;
2. Sexul: femeile între 40 și 60 de ani sunt cele mai afectate de ochiul uscat, probabil din cauza modificării echilibrului hormonal după menopauză;
3. Utilizarea anumitor medicamente: hormoni, imunosupresive, antihipertensive, antihistaminice, antidepresive și altele;
4. Factori climatici și de mediu: aer condiționat, climat uscat, fumat, vânt, smog;
5. Utilizarea îndelungată a calculatorului sau privitul la televizor;
6. Deficiențe nutriționale: aport insuficient de vitamina A;
7. Utilizarea lentilelor de contact: în acest sens s-a descoperit că utilizarea oricăror lentile de contact duce la alterări ale suprafeței oculare și ale filmului lacrimal. Magnitudinea acestor efecte variază în funcție de materialul lentilei, de modul de utilizare și de particularitățile purtătorului. Lentilele din silicon hidrogel au, în general, efecte adverse mai reduse. Riscul de infecții și inflamații corneene rămâne ridicat, în special în cazul portului frecvent pe timpul nopții. În cazul purtării predominant în cursul zilei suprafața oculară poate fi, de asemenea, lezată prin utilizarea anumitor soluții pentru curățarea zilnică a lentilelor, la care ochii pot fi sau pot deveni sensibili.
În ultimii ani, ochiul uscat, asemeni altor afecțiuni oculare precum glaucomul și keratoconusul au fost asociate cu stresul oxidativ. Suprafața oculară este, de asemenea, expusă parțial factorilor de mediu (vânt, modificări de temperatură, raze ultraviolete) și agenților iritanți care o fac vulnerabilă la stresul oxidativ. Factorii mecanici, precum utilizarea de lentile de contact sau chirurgia oftalmologică pot fi, de asemenea, cauze de stres oxidativ la nivelul suprafeței oculare.
Pacienții afectați de ochi uscat pot prezenta o varietate de simptome, precum arsură, senzație de nisip în ochi, dificultatea deschiderii pleoapelor, mai ales la trezire, vedere neclară, fotofobie (sensibilitate la lumină), durere (în cazuri severe). Aceste simptome sunt însoțite adesea de semne clinice precum: roșeață, hiposecreție mucoasă, durere la nivelul epiteliului corneo-conjunctival.
Ochiul uscat este o patologie comună care poate fi diagnosticată prin mai multe teste, unele determinând alterările calitative ale filmului lacrimal (precum testul de rupere a filmului lacrimal) iar altele pe cele cantitative (precum testul Schirmer).
Ochiul uscat poate fi diagnosticat, de asemenea, prin măsurarea osmolarității lacrimale: creșterea acestei relevă prezența ochiului uscat.
Majoritatea formelor de ochi uscat tind să fie cornice și recurente. Prin urmare, terapia trebuie să urmărească, în principal, reducerea sau eliminarea, când este posibil, a factorilor declanșatori ai afecțiunii și să reducă disconfortul cauzat de aceasta, pentru a ameliora calitatea vieții pacientului.
În mod normal, tratamentul este unul simptomatic, care implică utilizarea de colire sau geluri a căror compoziție este asemănătoare cu cea a lacrimilor, așa-numitele ”lacrimi artificiale”, cu proprietăți lubrifiante și hidratante.
În ultimul timp a început să se considere importantă utilizarea de lacrimi artificiale cu proprietăți antioxidante.
Autoprescrierea de lacrimi artificiale este categoric contraindicată, întrucât se recomandă un consult oftalmologic pentru un diagnostic exact și pentru prescrierea unei terapii adecvate.
În plus, este preferabilă utilizarea de lacrimi artificiale fără conservați deoarece aceștia, în cazul utilizării îndelungate, pot afecta suprafața oculară deja compromisă de uscăciune.
SIFI oferă o gamă completă de produse pentru toate cazurile de disconfort cauzat de ochiul uscat.
