Stimulii luminoși care provin din mediul înconjurător sunt percepuți de celulele fotoreceptoare, împărțite în conuri și bastonașe și localizate în stratul extern al retinei. Stimulii sunt transformați apoi în impulsuri electrice și transmiși prin nervul optic către creier, unde au loc prelucrarea și percepția imaginii.
Acesta este spațiul dintre cornee și cristalin și este umplut de către umoarea apoasă, un lichid transparent, produs la nivelul epiteliului ciliar.
Camera posterioară este localizată între iris și structurile care leagă cristalinul de corpul ciliar; este mai mică decât camera anterioară și servește ca loc de înmagazinare inițială a umorii apoase produse de către procesele ciliare. În condiții normale umoarea apoasă trece din camera posterioară în cea anterioară, unde este drenată prin rețeaua trabeculară. Acest proces este afectat în caz de glaucom.
Corneea este membrana transparentă, fără vase de sânge, localizată în fața irisului. Ea conține numeroase terminații nervoase și este umezită constant de către filmul lacrimal, care aderă la suprafața sa. Cornea este cea mai puternică lentilă convergentă a ochiului: ea are rolul de a transmite mai departe radiațiile luminoase care ajung la ochi, asigurând convergența acestora către cristalin și, ulterior, focalizarea lor pe retină.
Este o membrană vasculară care căptușește retina. Funcția sa este de a hrăni și de a oxigena epiteliul pigmentar retinian, straturile externe ale retinei (în special fotoreceptorii) și este implicată în asigurarea fluxului sanguin către nervul optic.
Coroida conține un pigment negru care blochează razele reflectate în interiorul ochiului și care, altfel, ar interfera vederea.
Este un țesut de 3 – 4 mm, localizat în spatele irisului, pe a cărui suprafață interioară se găsesc procesele ciliare, în număr de aproximativ 70, care produc umoarea apoasă.
Constă într-un material gelatinos care ocupă aproximativ 4/5 din volumul total al ochiului. Împreună cu sclera, contribuie la păstrarea formei globului ocular, asigurând, în același timp, o anumită elasticitate și capacitate de a absorbi șocurile. Este traversat de către razele luminoase și ajută la convergența acestora pe retină.
SIFI oferă o gamă de suplimente alimentare formulate specific pentru a asigura aportul adecvat menținerii unui corp vitros sănătos.
Este lentila naturală a ochiului, situată în spatele irisului, cu funcția de a focaliza pe retină razele de lumină venind atât din apropiere cât și de la distanță, datorită capacității sale de a-și modifica refracția, focalizând imaginea în funcție de distanță.
Pentru a-și îndeplini funcția, cristalinul trebuie să fie perfect transparent. Procesul opacifierii parțiale sau totale a cristalinului determină apariția cataractei.
Localizate pe pereții laterali ai orbitei, sunt principala sursă de lacrimi și a componentei apoase a filmului lacrimal. Fluidul lacrimal, constând în săruri, proteine și o serie de substanțe cu roluri antibacteriene și antioxidante, are funcții multiple de susținere a suprafeței oculare (cornee și conjunctivă): transportă oxigen și nutrienți, elimină reziduurile, previne infecțiile, umezește și lubrifiază țesuturile.
SIFI oferă o gamă completă de produse pentru toate cazurile de alterare a filmului lacrimal, care cauzează apariția ochiului uscat.
Funcționează ca diafragma unui aparat foto, datorită a doi mușchi mici: sfincterul pupilar, care micșorează pupila (mioză) și dilatatorul pupilei, care mărește pupila (midriază).
Irisul determină culoarea ochilor și poate fi necolorat (de la albastru la verde) sau colorat (de la căprui la negru). Culoarea sa depinde atât de cantitatea de pigment cât și de fenomenele optice de reflecție și difracție a luminii. La irisurile necolorate, cu cantități mici de pigment, lumina ajunge până în straturile profunde unde este reflectată, luând o culoare deschisă. Spre deosebire, la irisurile colorate, bogate în pigment, lumina nu ajunge în straturile profunde și nu este reflectată sau difractată.
Este partea centrală a retinei, care conferă abilitatea de a recunoaște obiecte și culori, de a citi și de a scrie precum și alte abilități vizuale cunoscute ca ”vederea de detaliu”.
La nivelul maculei există trei tipuri de conuri (fotoreceptorii care asigură perceperea culorilor), fiecare dintre ele fiind sensibile la diferite lungimi de undă ale radiației luminoase, în special la roșu, verde și albastru. Rezultatul integrării stimulilor provenind de la diferitele tipuri de conuri este imaginea colorată. Majoritatea receptorilor vizuali sunt concentrați în fovee, o structură specializată care, în condiții de luminozitate adecvată, asigură cea mai bună acuitate de la depărtare până la apropiere, percepția culorilor și sensibilitatea la contrast.
Constă în fibre nervoase care pornesc din retină și ies din globul ocular printr-un punct numit discul optic. Aceasta este zona afectată direct de către glaucom. Cei doi nervi optici ies din orbite prin canalul optic către chiasma optică, unde se produce o intersecție parțială a fibrelor nervoase. Majoritatea fibrelor care alcătuiesc perechea de nervi optici se termină în creier, unde informația vizuală este transmisă cortexului vizual.
Este gaura localizată în centrul irisului, care permite luminii să intre în globul ocular. Diametrul său variază în funcție de intensitatea luminii. Dilatația (midriaza) și constricția (mioza) pupilei se datorează unui sistem de mușchi, sub controlul sistemului nervos central.
Este o membrană subțire care căptușește interiorul ochiului și este împărțită în două zone:
- o zonă centrală, numită macula, care conține foveea, bogată în conuri;
- un meridian și o zonă periferică unde sunt localizate majoritatea bastonașelor care asigură vederea mezopică și scotopică (la lumină redusă și pe timpul nopții) .
Retina transformă stimulii luminoși în impulsuri electrice care sunt transmise apoi către creier prin intermediul nervului optic.
SIFI oferă o gamă de suplimente alimentare formulate specific pentru a asigura un aport optim necesar menținerii sănătății retinei.
Este o membrană opacă, fibroasă, care acoperă majoritatea globului ocular cu excepția părții anterioare, unde se găsește corneea. Este alcătuită dintr-o rețea densă de fibre de colagen, dispuse neregulat. Datorită presiunii intraoculare, sclera se întinde și ia o formă sferică. Presiunea intraoculară și sclera stabilizează forma ochiului, chiar și în cazul unui stres mecanic intens, precum în cazul mișcărilor oculare rapide.
Partea de scleră expusă la aer este protejată de o membrană mucoasă, numită conjunctivă.
Este o membrană subțire, aflată sub scleră. Numele său provine de la rețeaua densă, plină de vase de sânge, care îi conferă aspectul de strugure. Uveea cuprinde irisul, corpul ciliar și coroida.
